uneori îmi dau seama că viața e atât de simplă , însă noi o complicăm cu propriile noastre gesturi... cădem în capcana timpului, în mrejele rutinei și ne întrebăm de ce viața nu e frumoasă... VIAȚA e așa frumoasă în banalitatea ei, trebuie să ne bucurăm de micile bucurii, de fiecare zâmbet care ne este adresat...fiecare piruetă a frunzelor care cad toamna din copaci, fiecare grai al rândunicilor....orice dar de la natură e o bucurie... e vina noastră a oamenilor că nu suntem capabili să oferim celorlalți mediul pentru a abserva fericirea...
ma bucur ca asta crezi...si totusi...de ce oamenii nu se limiteaza la micile bucurii.? intotdeauna incercam sa acaparam cat mai multe, ne dorim lucruri marunte spiritual si ne bucuram tot mai putin de ceea ce conteaza cu adevarat. si totusi... de ce ne trezim luati de val si experimentam rutina zilelor in speranta de mai bine..in loc sa ne schimbam pe noi insine si devenind mai buni sa incercam sa traim daca nu fericiti, macar impliniti si curati sufleteste...chiar daca nu intotdeauna frunza care cade reuseste sa ne atraga atentia...si chiar daca cineva nu este capabil sa ne ofere mediul propice fericirii subiective
RăspundețiȘtergereDe curând am dat şi eu de melodia asta minunată... cum spuneam şi eu cândva, iluzia (minciuna poate) ne menţine fericirea, adevărul tulbură :) - asta legat de melodie
RăspundețiȘtergereP.S.:nu e vina nimănui că noi nu găsim fericire în jurul nostru; totul vine din interior(cu armonie interioară poţi fi fericită într-o lume turbată,dar nu poţi fi fericită într-o lume flower-power cu un..."dezastru intern"). Dacă vrei să se schimbe ceva începi cu schimbarea ta :D
da... puterea e în mâinile noastre...
RăspundețiȘtergere